La acesta scoala, copiii invata ce vor, cand vor, cum vor. E posibil ?? De ce nu ??? Bebelusii stiu sa invete, si acceptam acest lucru ca fiind “natural”. De ce oare, atunci cand implinesc varsta de 6 ani, avem impresia ca ei nu se vor descurca sa invete in continuare decat daca le preda profesorul la clasa ???
Obisnuiam sa cred ca munca la camp nu iti aduce decat dureri de spate si arsuri pe nas. Obisnuiam sa cred ca toate merele din acelasi soi, au acelasi gust, si ca salata e mai dulce in magazin pentru ca nu are pamant pe ea. Preferam legumele “injectate’ pentru ca nu se stricau usor si mancarea semipreparata pentru ca se gatea repede. Traiam intr-o ILUZIE servita frumos pe tava de tot sistemul societatii noastre “civilizate”.
Datorita unui om cumsecade care a dat zvonul pe un forum, am auzit de permacultura. Nici acum nu pot sa zic ca stiu exact ce este si cum se practica. Insa orizonturile pe care le-a deschis ea sunt muuuuult mai largi decat micul refugiu pe care mi-l propusesem initial.
Cu toate aceastea, flacara Vie nu s-a aprins cu adevarat in sufletul meu decat dupa ce am citit cartile lui Vladimir Megre in care descrie o noua viziune asupra lumii, propusa de o femeie deosebita ce traieste in mijlocul naturii, Anastasia. Dar cine este Anastasia ? Poate fi un personaj fictiv, dar …poate nu. Lumea pe care o descrie ea imi pare cat se poate de realizabila, cu toate ca este aproape ideala. Eu nu am reusit sa ii cuprind sensul in profunzime, poate si din cauza rapiditatii cu care am parcurs cartile (le-am citit pe toate pe nerasuflate, in 4 zile, zi si noapte). Cu toate ca vorbeste si despre unele lucruri care sunt mai dificil de mestecat si inghitit, viziunea ei asupra lumii viitoare este de-a dreptul SUPERBA. De cand am citit cartile, nu pot decat sa ma gandesc la “cum am putut sa traiesc fara sa stiu aceste lucruri elementare?” Raspunsurile sunt toate acolo, in fata noastra, in natura, iar noi … mancam mici si bem bere chiar langa ele fara sa remarcam nimic. Cum este posibil asa ceva ??? Ne petrecem toata viata visand la joburi mai bune, la bani, vila si mercedes, si noi nu avem nici cea mai mica idee despre ce inseamna VIATA. Tot timpul nostru il petrecem … pe langa, intr-o realitate paralela in care fericirea este iluzorie si de neatins. Oamenii au cladit-o, si acum nu mai stim cum sa iesim din ea. In cartile lui Vladimir Megre, Anastasia propune un model, o solutie.
Acum, am citit. Am bagat la cap .. cat am putut, si singurul lucru la care ma gandesc acum este la peticul nostru de pamant, la Vatra Familiei, la arborii, si florile si legumele si gandacii si albinele si apa si norii si muntii si caprele si frunzele si pamantul, … caldura caminului nostru.
Deseori am fost incercatata de acest sentiment. Am copilarit in dictatura comunista, si m-am maturizat intr-un fel de haos capitalist. Singura ? Nu. Si altii au trait exact in acceasi epoca, am avut vecini, am avut prieteni si atunci si acum. Si atunci ? De ce ma simt de parca as vrea sa fug ? De cine sa fug ? Cu siguranta, iubesc intr-o masura mai mica sau mai mare toate persoanele din mediul meu (in afara de tiganii de la gunoi, dar … noh … nu sunt perfecta inca :D )
Cele mai arzatoare vise ale mele de pustoaica au fost legate de ideea de “fata padurii” sau “fata muntilor”. Mergeam la scoala in bocanci de munte (noroc cu revolutia) si ma visam ca si cum as fi coborat din padure, de pe munte, unde as fi avut o cabanuta misterioasa de busteni si doi caini care ma conduceau pana in oras. Nicicum nu as fi acceptat modelul de fata dichisita si cocheta de oras. In liceu, imi petreceam 3 zile din saptamana pe munte, facand pentru aceasta eforturi majore. Chiuleam adeseori de la scoala, doar pentru a ma tolani in parcul de sub fereastra scolii. De foarte multe ori nu aveam nici un motiv “intemeiat” pentru a chiuli, doar soarele si florile. Imi generam prin acest gest o multime de probleme, dar … le rezolvam intr-un fel sau altul mai mult sau mai putin “ortodox” :) Pentru ce ?, ar spune unii. De frica, ori lene, ar raspunde altii. Eu acum, realizez: Pentru LIBERTATE (a trupului si mai ales, a sufletului)
In viata de adult, m-am trezit in aceeasi situatie. Am fugit efectiv din viata de angajat. Am simtit aceeasi eliberare, dar si aceeasi responsabilitate a asumarii deciziei. Pedeapsa sistemului pentru aceasta razvratire, a fost … lipsa banilor. Scutire de la aceasta am primit de la iubitul meu, al meu sotior, care m-a sprijinit in tentativa mea de a cauta “o alta cale”. Am intentionat sa “ies din sistem, sa devin independenta material, etc. Am reusit, partial :) Nu am nici un sef, nici unul in afara de …. MINE !!! Eu singura ma pun la treaba, eu singura ma exploatez sa lucrez ore in sir, noapte de noapte. Funny, nu ? :) De ce ? Pentru ca de fapt, nu am iesit din sistem, am schimbat doar … seful :) Sunt propriul meu ANGAJAT !
Se intampla ca, uneori, sa fiu prinsa intr-o avalansa de informatii, care antreneaza o alta avalansa de emotii si care antreneaza la randul lor, frumoase schimbari in viata. Am citit intr-o carte care la un moment dat spunea: “Nu imi place societatea in care traiesc, dar nici nu pot sa ma mut in alta, pentru ca nu exista alta !!! ” (Adrian Nuta – Infinitul mic, iubind infinitul mare, revizuit). Incredibil de adevarat :( Mi-am dat seama instant ca … nu am unde sa fug. Mi-am dat seama ca societatea ma va urmari oriunde, chiar si la cabana din munte unde obisnuiam sa merg, si asta, pentru ca noi si societatea facem parte din INTREG. Desigur, suntem o celula individuala, cu caracteristici si atribute proprii si unice, dar purtam cu totii informatia intregului.
Momentam intentionam sa creem un mic spatiu personal “mai bun”. Negresit, acesta va fi o varianta cu mult mai benefica pentru noi, dar am putea crede ca sistemul si aceasta societate care nu ne place nu isi va face simtita prezenta in acel mic spatiu al nostru ? Initial am crezut ca da, insa tot mai mult, incep sa cred ca nu. Sistemul ne va obliga in continuare la plata taxelor, la plata asigurarilor sociale, a pensiilor, vom plati in continuare pe multe produse de larg consum pe care noi nu le putem produce. Sa zicem ca … putem accepta un compromis. Mai departe, societatea ne va furniza mereu tigani care sa ne fure din particica noastra de rai, ciobani care isi injure vitele cand trec pe langa gardul nostru, si manele puse tare in linistea racoroasa a verii. Incredibil, dar pana si o distanta de 2 km pana la ultima casa “civilizata” nu ne poate asigura confortul fonic. Printre acestea, cea mai crunta obligatie, este acea de a ne da fetita la aceeasi SCOALA de la care a inceput totul …. Goana o ia de la capat, aceasi scena, alte personaje …. Unde este scaparea ???
Societatea trebuie reeducata ! Si eu, si tu, si ei, si noi, si copiii nostrii, trebuie sa ne EDUCAM, pentru ca toti sa putem sa beneficia de RAIUL PE PAMANT. Utopic ? Poate. Totusi, nu spre asta ar trebui sa tindem ? Unde si cum sa facem asta ?
Copiii nostrii sunt constransi de catre noi sa mearga la o institutie a educatiei, numita Scoala. In aceasta institutie am invatat si noi, si am fost atat de bine educati incat am devenit pe rand:
1. Pionier – Luptator cu arma (daca va amintiti bine, erau ore de instructie cateodata cu arma in scoala gimnaziala)
2. Poet si preaslavitor al idealurilor comuniste
3. Fii si fice ale “mamei noastre”, Elena Ceausescu
4. Supusi ai sistemului care dispunea de noi pentru diferite activitati, precum munci agricole in interesul “colectivei” si demonstratii de preaslavire a preaiubitului tovaras (imi amintesc cum eram luati de acasa cate o saptamana si dusi la un anume internat pentru a putea exersa demonstratiile pe terenul de fotbal, in plin soare)
Va suna a inchisoare ? … cam da. S-a schimbat sistemul… chipurile. Acum copiii nostrii sunt:
1. separati de parinti si dusi intr-o cladire de beton, cu usi inchise si gratii la geam, la fel ca o inchisoare, cu privilegiul de a merge acasa seara, timp de 10 – 15 ani.
2. ca si inainte, educatorii, profesorii si invatatorii sunt pusi mai presus de parinti in privinta educatiei. Parintii se uita nepuntinciosi de pe margine, cum nu au nici un fel de drept in a stabili felul in care sunt educati copiii lor. Educatorii dispun de educatia copiilor, inlaturand parintele din schema, si cu toate acestea, nu isi asuma cu nimic responsabilitatea educatiei. Copilul poate reusi sau NU sa invete ceva insa educatorul nu este nici rasplatit, dar nici tras la raspundere.
E ca si cum, m-as duce la croitor sa comand o rochie. Si eu stiu sa o fac. Nu ar fi mare lucru. Daca ceva nu stiu, ma informez, invat si apoi, fac o rochie. Dar merg la croitor, pentru ca e meseria lui. El imi ia cu constiinciozitate masurile, apoi ma trimite acasa. Peste 12 zile (ani in analogie) merg dupa rochie. Ma trezesc cu o ciudatenie de capot, cu orificiile de la maini cusute chipurile pentru a ma feri de frig, cu multiple curele la moda, dintr-un material aprobat prin norme standard, cenusiu si dungat. Ii spun ca nu imi foloseste la nimic aceasta rochie, ca nu imi place, si ca nu o pot purta. Degeaba. El si-a indeplinit misiunea, mi-a facut o haina conform legii, care respecta toate normativele si pe care va trebui sa o port, deoarece asa este stabilit si toti din societatea noastra o poarta “fara sa fi patit nimic”. El isi vede mai departe de ale lui, si pe mine ma trimite acasa cu rochia. Daca nu vreau sa umblu “neacoperita” va trebui sa o port, si daca vreau, pot sa merg la un croitor cu metode alternative, caci el pune altfel de curele, mai la moda. Nu pot nici umbla cu propria-mi haina pe strada, pentru ca daca nu am haina cenusie, nu sunt acceptata de societate, ba chiar as putea ajunge la parnaie. Funny, nu ?
3. Despre curicula de invatamant … sa mai zic ? Poate unora le este potrivita. Am gasit destul de multi parinti multumiti. NU ar fi correct fata de acestia sa zic ca nu e buna. Totusi, sunt si altii care considera ca altfel ar trebui educat un copil, altceva ar trebui sa invete. Sunt unii care nu vad rostul studierii unor materii care pentru copil nu prezinta interes. Si sunt destui care tot vorbesc despre personalizarea, “croirea” educatiei dupa nevoile, aptitudinile si capacitatile elevului. Chiar si la noi in tara, este o miscare, ii zice: “Gifted education”, care a reusit sa si aduca o lege care da dreptul copiilor supradotati la un altfel de scoala. Despre aceasta miscare am auzit doar pe internet, si nici un cadru didactic pe care am avut ocazia sa il intreb, nu stie de existenta acestei legi. Nu m-am dumirit in ce fel isi desfasoara activitatea acesta organizatie, cert este ca, in orasul meu … nema. Nu se stie si nici nu se vrea acest lucru. Alte soiuri de curicule, scoli private, exista, nu zic nu, insa TOATE sunt constranse de a urma programa romaneasca si se intampla acest frumos paradox prin care bunele intentii nu se pot manifesta legal.
4. Daca nu credeti ca scoala este o inchisoare, atunci, oare ce sunt acele note ? Pentru ce sunt acordate ? Pentru a constrange elevul sa se conformeze sistemului. Pentru a-l constrange sa invete ce nu ii place, ce nu ii este folositor, in conditii mai mult sau mai putin procesului de invatare, dar care sunt convenabile sistemului. O scoala nu are destule clase, atunci, hai sa facem colectivul de 35 de elevi, si sa invete in 3 schimburi si chiar si sambata si duminica, dupa cum am auzit recent la o fetita din bloc. Cum as putea sa cred ca acest lucru este in interesul si spre binele copiilor ?
5. Considerand ca tot ce am scris mai sus este de acceptat ca fiind totusi benefic pentru educatia copiilor, cum se face ca doar 40% iau BAC-ul ? Este o rata de peste 50% de esec a sistemului. Cum putem deci sa il luam inseama, sa il acceptam ? Ai accepta o operatie cu o sansa de 60% sanse de nereusita ? Poate ca da, poate ca nu. Ai putea alege sa iei leacuri babesti. La ce serveste un asemenea sistem? In educatie nu ti se acorda dreptul de a alege. Si atunci ? In ce se transforma copiii nostri ????
In SCLAVI !!!! Sclavi am fost si pe vremea lui Ceasca, sclavi suntem si acum, pentru ca nu intelegem cum sa schimbam cu adevarat sistemul, pornind de la noi, si de la copiii nostrii.
Multe am scris, multe as mai avea sa spun … dar…am un sentiment ca ceea ce aveam de transmis, am transmis. Nu sunt idei originale. Multe le-am constientizat eu de-a lungul timpului, dar care le-am gasit similare in multe, multe locuri. In alte tari miscari si comunitati reformatoare isi spun cu tarie cuvantul, si reusesc sa faca ceva, macar local. Am toata admiratia pentru ele, si eu, astazi, imi pun pun o fierbinte dorinta: Imi doresc ca societatea in care traiesc eu sa se manifeste de la o zi la alta tot mai benefic NOUA, sufletelor umane ce traim impreuna, si implicit PLANETEI cu plantele si vietuitoarele ei.
Daca simtiti ca ceea ce am scris eu mai sus suna la unison cu ale voastre, mi-ar place sa ne intalnim. Mi-ar place sa legam relatii de prietenie cu cat mai multi “vecini buni”, cetateni ai unei viitoare societati in care sa ne placa sa traim. Ce zici ? Putem iesi la un ceai, o bere sau chiar la noi in Artizania, in mijlocul naturii in care omul nu intentioneaza sa o distruga ci sa se integreze. Copiii nostrii s-ar putea bucura de o lume mai buna, daca noi … chiar acum, invatam sa le-o construim.
A trecut un an de cand ne-am decis sa incepem constructia in Artizania. Ne-am suflecat manecile la treaba si am inceput modelarea unui vis frumos, caruia i-am gasit si un nume, Artizania. Artizania e tara unde traim viata ca o arta, pe care o cladim zi de zi, si care ne va inspira zilnic. E tara pe care o vom construi cu maini de oameni frumosi, cu dragoste, cu prietenie, cu daruire, si care ne rasplateste in fiecare clipa petrecuta acolo, cu daruri de liniste, pace si putere creatoare.
In anul care a trecut, ne laudam cu un bun inceput.
1. am construit podul peste un canal ce va deveni foarte probabil un iaz
2. am amenajat drumul pietruit la noi pe teren, si am peticit pe alocuri si drumul de acces pana la teren.
3. Am amenajat pseudo-fundatia constructiei si santul de drenaj
Am prins mai mult curaj si incredere in fortele proprii. Daca ne-ar fi zis cineva ca vom lopata zeci de tone de piatra si pamant, l-as fi crezut putin nebun :) Cine ar fi crezut ca lopatatul la pietre are si un efect terapeutic ? :D E drept ca ne-au cam “tinut” muschii si oasele si incheieturile, dar multe alte bube s-au reparat ca prin minune. S-au dus migrenele, asteniile, oboselile, ametelile, tensiunea … S-au dus si niste kilograme … si cate altele. Au reaparut pofta de viata, sanatatea, bucuria, visele … si lista continua.
Am pornit de la o mica idee, care intre timp s-a dezvoltat in atat de multe directii, incat pare de nestavilit. Am cunoscut principii noi de viata, ne-am facut prieteni noi. Am invatat despre permacultura, sustenabilitate, libertate, curaj, noi valori ce parca dormeau pana acum.
Am sarbatorit ziua Dariei la noi acasa, bucurandu-ne de ceea ce avem, chiar daca deocamdata aceasta inseamna doar locul unde va fi plasata casuta noastra din povesti.
Cateodata, tot ce ai nevoie este doar de o farama de inspiratie, un strop de bunadispozitie, si … treaba merge mai cu spor. Ma-i-na-cu-ma-na !!!!!
Ce n-as da sa stiu acum, ce inseamna ma-i-na-cu-ma-na !!! :)
Jurnal: (zilele 27-30)
In caz ca va intrebati ce mai facem la casa… am pierdut pozele, asta facem !! :) Nu s-au descarcat pe computador …. le-am dilitat din aparat … si asta a fost !! Dar ce conteaza ? Mainacumana !!!
Pentru a ne pregati de iarna, ne-am concentrat eforturile in a acoperii fundatia cu folie de plastic. Nu cred ca era absolut necesar, avand in vedere ca fundatia noastra este de fapt un sant de drenaj, doar ca, am vrea ca la primavara sa ne apucam devreme de treaba, si sa nu trebuiasca sa innotam prin noroi. Am pus folia si piatra peste, ca sa nu o zboare vantul, si .. sa descurajeze “colectorii”, si am ingradit perimetrul casei cu niste tarusi uniti cu sfoara, pentru a “incurca” accesul turmelor. Am folosit sfoara pentru a nu tenta “fantomele” care ne usureaza de cate ceva de fiecare data. In partea din vale am ingramadit un baraj de crengi pe potecile de acces, doar-doar si-or gasi ciobanii alte rute, sa nu ne mai calce in piciare munca. Cu ocazia aceasta, am descoperit si unde “s-a dus” piramida noastra budica. A fost demontata si lemnele stivuite intr-o zona greu accesibila, mai la vale, urmand sa fie transportate. Probabil ca “vizitatorul” nu le-a putut duce pe toate in mana. Jumatate erau deja duse, jumatate…urma :) Si uite asa, ne-am furat inapoi materialele !!! Si, daca tot suntem la capitolul disparitii misterioase, deja folia noastra a fost “cercetata”. In unele parti folia a fost descoperita de piatra, putin ridicata, insa … deocamdata a ramas pe loc. La fel si teava de drenaj, care a fost acoperita cu piatra in santul de drenaj, si pe care am gasit-o intr-o zi trasa afara partial. Probabil nu au reusit sa o scoata de tot din sant, dar, evident, au incercat. Astazi Silviu a terminat lucrarile cu santul de drenaj, si cu aceasta ocazie a si vopsit folia in ROZ !!! :))))) Hahaha. Macar, daca o fura careva, il vedem de la departare. Daca e vre-un cioban din apropiere, o folie roz, il va da de gol :) Nu cred totusi ca sunt ciobanii cei care ne fura. Probabil tiganii de la marginea Rasnovului trag ture regulate sa vada “ce mai e ” :))
Am cam avut inima neagra de suparare din cauza nomazilor astora, m-am cam abtinut sa scriu pe blog, caci …. as fi scris un post plin de BIP !!! BIP !!! BIP !!! Astazi insa … ma-i-na-cu-ma-na!!! Nu stiu ce inseamna … dar e tare fain !!! :))))
Suntem la finalul santului de drenaj ce inconjoara casa. Am trecut de capitolul sapatura, am invelit frumos santul cu folii de plastic si de rafie, apoi am asezat teava de dren captusita cu fibra de cocos. Apoi, Silviu a lopatat pana seara pietris, si a reusit sa acopere putin teava. Maine mergem din nou la munca, si sper sa o gasim tot acolo.